De ce o lege a audiovizualului, nu ar fi prea mult si una a presei scrise?

Decaderea regimului communist din Romania a adus printre altele si liberalizarea presei scrise si audiovizuale. Daca pentru presa tiparita inca nu s-a stabilit o lege care sa coordoneze si sa reglementeze in mod democratic activitatea ce se desfasoara in cadrul acesteia , nu acelasi lucru il putem spune despre presa audio si vizuala. In acest sens existand o lege din 1992 promulgata prin decret de catre presedintele de atunci al Romaniei, Ion Iliescu.

Datorita facilitatilor tehnologice ce au facut posibila difuzarea programelor prin satelit, corelata cu utilizarea antenelor parabolice si a mai ales cu raspandirea sistemului de transmisie prin cablu, a permis institutiilor din audiovizual sa acopere teritorii tot mai vaste .Toate aceste ducand la diferite modificari, reglementari asupra legii audiovizualului. Conform acestei legi Consililul National al Audiovizualului (CAN) este abilitat sa asigure in conformitatea legii buna desfasurare a institutiilor de presa. Revenind la intrebarea plasata in titlul articolului, argumentez ca lipsa unei astfel de legi ar fi insemnat un haos total. Fiecare facand ce vrea si cum vrea, ar fi fost cam ceea ce se intampla in presa scrisa. De aceea asa cum legea audiovizualului urmareste ca in cadrul difuzarii si retransmisiei programelor sa se realizeze asigurarea pluralismului politic si social, diversitatea culturala, lingvistica, si religioasa, informarea obiectiva a publicului etc. (prevazute in capitolul I , articolul 3) ar trebui sa existe si o lege a presei scrise care sa fie aplicata de o autoritate pubilca autonoma cum este cazul CNA. Caci degeaba ar exista legea daca nu ar fi cineva care sa o aplice.

Exsista insa si personae care nu sunt de accord in totalitate cu unele articole ale legii. Spre exemplu in ceea ce prveste publicitatea de stat , in perioada anului 2005 s-au crea numeroase dispute. Eliminarea presiunilor politice asupra presei si profesionalizarea relatiilor cu mass-media au fost obiectivele declarate ca prioritati de guvernul de atunci, Tariceanu. “Problema publicitatii de stat era reala, insa unghiul de abordare fals. Dupa cum a prezentat motivatia initiativei de a reglementa publicitatea de stat, primul-ministru a vrut sa acrediteze ideea ca a gasit masura salvatoare pentru a scapa presa de cenzura politica. A facut chiar si o demonstratie logica in acest sens: regiile autonome si societatile nationale au fost conduse de directori numiti pe criterii politice de PSD, ”. In 2008 se propun noi modificari ale legii in ceea ce priveste publicitatea transmisa la posturile de televiziune si realizarea unui cadru legislativ pentru digitalizarea televiziunii, amânată pentru 2015. În plus, posturile autohtone au la dispoziţie noi moduri de a face publicitate, precum cea pe ecran partajat sau cea virtuală. Continuand asa putem realiza o lista lunga si stufoasa a reglementarilor ce au aparut de-a lungul timpului in legea audio si vizuala insa cel mai importat este ca se urmareste o perfectionare continua a acesteia pentru ca publicul auditoriu sa nu aiba de suferit. In ceea ce priveste presa scrisa nu ne ramane decat sa asteptam. Cat timp? Asta depinde de “bunavointa” politica.