marți, 31 ianuarie 2012

Va număra Bombonel ouă în închisoare?

Sursa fotografiei: www.opiniatimisoarei.ro
     Răsfoind presa online văd niște știri cu un conţinut SF. Aflu că fostul prim-ministru al României Adrian Năstase va fi încarcerat pe o perioadă de doi ani, fiind acuzat că a săvârștit acte ce corupţie. Eh, vă întrebaţi care-i partea fantezistă a informaţiei. Păi se poate face recurs și cu siguranţă că inculpatul nu va săvârși nici măcar o zi din pedeapsa pronunţată.
      Acum ce să facem, să lăudăm sau nu justiţia pentru actul de curaj, aș zice eu, pe care l-a întreprins? Dacă analizăm situaţia cu indulgenţă, da: începe să se facă dreptate în ţară, însă ceva nu miroase a bine. La rece, aș zice că-i cam dubioasă condamnarea asta așa de promptă. Adică să-și fi băgat coada „influenţa” cvasi-protestelor din stradă? Cred că da – este un fel de fleică de carne aruncată câinilor turbaţi din cauza foamei...poate, poate se mai potolesc. Ah și să nu mai punem la socoteală că vin alegerile. De ce oare nu s-a pronunţat sentinţa mai devreme – în 2011 – ar fi însemnat cumva că românul are memoria scurtă și nu-și va aduce aminte în faţa urnelor de actele brave ale actualei conduceri?
      Să revenim totuși la prezent pentru a ne gândi la viitor: dacă nea’ Năstase nu își va săvârși pedeapsa după gratii, atunci la dracu’ cu actul de curaj al justiţiei române. Nu avem nevoie de activităţi fără o finalitate practică, certă, palpabilă.

vineri, 27 ianuarie 2012

Studiu de caz: „locotenentul dus cu pluta”

Sursa fotografiei: www.ziuanews.ro
    În urmă cu câteva zile, când protestele nu erau încă stinse de gerul de afara, un locotentent din Armata Română al cărui nume este Alexandru Gheorghe, care de asemenea pentru a putea fi ușor identificat ca fiind membru alarmatei a venit îmbrăcat ca atare, a făcut mare zarvă în media și nu numai. Erau indivizi, și cu siguranţă că sunt și azi, care-l ridicau la rang de „erou naţional”, „martir” și totodată apărător al democaţiei. Pompos nu? Însă ce te faci când aceste, să le zic impresii, sunt false? De cum l-am văzut pentru prima dată mi-am dat seama că acesta este un individ care nu face altceva decât să aducă o pată armatei – garant al suverantităţii, a independenţei și a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării și a democraţiei constituţionale. Este inadmisibil ca un membru al acesteia să manifeste asemenea ieșiri. Ce-ar fi dacă numărul de simpatizanţi al domnului Alexandru G. ar fi mult mai mare și prostiile pe  care le debitează ar prinde contur? Așa se duce dracului democraţia...totul pornește de la o „nevinovată” simpatie și se ajunge la manipularea maselor unde oamenii sunt îndobitociţi și transformaţi în niște obedienţi.
       Ceea ce mă șochează mai tare este că așa-zisa presă liberă, obiectivă un adevărat jandarm al democraţiei susţine o atare nonvaloare. Eu înţeleg că vrea să sancţioneze orice abatere a actualei guvernări, dar nu încălcându-se codul deontologic a jurnalistului. Repet și am să repet de câte ori pot că suntem un stat democratic - într-adevăr tânăr și fragil -  și că un regim se înlătură prin vot. Așadar să nu ne mai văicărim acum în stradă și când sunt alegeri să stăm acasă. Prezenţa la urne face diferenţa. Odată ce s-a ales democratic un guvern printr-o majoritate trebuie respectată acea hotărâre. Așa-i procedura într-o democraţie sănătoasă: nu suntem mulţumiţi, dăm jos la următoarele alegeri, nu jucându-ne cu anticipatele creând instabilitatea politică care duce la o economie șubredă, la pierderea credibilităţii pe plan internaţional și a multor altora.

joi, 26 ianuarie 2012

Gata cu protestele c-a venit furtuna!

Sursa fotografiei: www.adevarul.ro/
      De mai bine de 48 de ore în capitala României și în multe alte regiuni ale ţării ninge ne-ncetat, motiv bun ca pseodo-revoluţia să dea colţul. Aseară doar vreo sută de troglodiţi mai „jucau” în Piaţa Universităţii, număr insuficient pentru a mai fi interesant pentru mass-media. Astăzi, luând o pauză de la manifestaţii, presa a găsit un alt motiv pentru a sări la gâtul autorităţilor: condiţiile meteo extrem de nefavorabile pentru a se putea desfășura o activitate normală pe străzile patriei.
    Lăsând gluma de-o parte situaţia nu-i deloc bună. Pe bună dreptate, autoritătile trebuiesc criticate. Intr-adevăr au intervenit, însă insuficient și ca lucrurile să se complice și mai mult, românul este indisciplinat și nu ascultă de sfatul de a rămâne acasă. Indiferent de urgenţa pe care o au, pentru a nu ingreuna situaţia, ar trebui să dea și ei măcar odată ascultare informaţiilor de a nu porni la drum. Își pun propria viaţă-n pericol, dar îngreunează și salvarea celor care erau blocaţi încă de la începerea furtunilor de zăpadă.
    Dar de ce ar trebui să ne mire ineficienţa utilajelor de dezăpezire pe drumurile ce leagă diferitele localităţi dacă în interiorul orașelor nu-i mai roz?

luni, 23 ianuarie 2012

„Vă rugăm se ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”

Sursa fotografiei: www.europalibera.org
        Zilele acestea în Piaţa Universităţii, mânuţa de protestatari, au cărat cu ei mai multe pancarte pe care erau scrise numeroase mesaje adresate conduceii actuale a României. Am văzut la televizor mesajul din titlu, pe care de altfel majoritatea presei l-a promovat dacă pot spune așa. Mi se pare cel mai bun și singurul care într-adevăr înseamnă ceva. Restul sunt nimicuri pe care nu poţi să le înţelegi chiar și dacă te-ai chinui. Încă o dovadă că protestele nu au nici cea mai mică apropiere de realitate. Recunosc că sunt împotriva unor astfel de mahalagisme. Dacă într-adevăr în ţărișoara asta se vrea o schimbare nu s-ar veni cu joculţele de-a revolutia. Un adevărat simulacru. Ele nu sunt reprezentative pentru adevăratele nemulţumiri ale românilor. De aceea cred că nici nu s-a înghesuit populaţia la manifestaţii. Şi sunt de acord cu ei. Eu unul nu mă regăsesc și nu m-am gândit nici cel puţin o secundă să-mi manifest nemulţumirile. Da, deși cred că evenimentele din zilele acestea nu-și au rostul am și eu destule învinuiri, dar care să le adresez întregii clase politice, nu numai celor care ne conduc acum. De vină sunt toţi.
         Revenind la mesajul „Vă rugăm se ne scuzaţi, nu producem cât furaţi” ceea ce pot spune este ca-i genial. Păcat că astfel de lozinci nu sunt mai multe, care într-adevăr să determine lumea să iasă-n stradă. Ce să-i faci?! Așa-i românul: nici nu intră bine în apă că deja s-a înecat.
   

duminică, 22 ianuarie 2012

2012...încotro?

Sursa fotografiei: www.mondonews.ro
          Pare-se că românii au început anul în forţă. Ah, am uitat să pun între ghilimele cuvâtul forţă. De ce? Păi este destul de elocvet exemplul următor: cvasi-protestele din diferitele colţuri ale ţării. Lașitatea românului este la cote maxime. Nu pot să înţeleg, majoritatea poulaţiei se plânge de traiul scăzut și nu este în stare să protesteze? Nu, nu înţelegeţi greșit. Eu nu instig la violenţă, căci demonstraţii se pot face și pașnic, așa cum văd că stau la coadă pentru a atinge nu știu ce racle și pentru a închina mătănii ca divinitatea să se înduplece și să-i ajute din toate punctele de vedere (căci sunt și lacomi, așteaptă mură pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă) în același mod pot să ceară guvernanţilor să nu mai doarmă-n post. Nu-i așa? Dacă ar fi să trag o concluzie în mijolcul articolului ar fi aceea că toate plângerile lor legate de situaţia ţării sunt niște aberaţii, nimic din ceea ce scot pe gură nu-i adevărat. Este cât se poate de logic – suntem 20, douăzeci, de milioane de români cu douăzeci de milioane de nemulţumiri, dar sunt doar câteva mii care într-adevăr vor o schimbare – simplu, nu se dorește o viaţă mai bună, sunt mulţumiţi cu ce au. Şi mă mai miră un fapt. Mass-media din România, deși în general se spune că media are o mare putere de convingere, cu toate mijoacele pe care le-au folosit nu au fost suficient de convingătoare. Mă uitam zile trecute la televizor și vedeam cum pe toate posturile importante, jurnaliștii detaliau evenimentele ce aveau loc în marile orașe, în speranţa că vor reuși să determine cât mai mulţi oameni să iasă-n strada. Chiar la un moment dat făceau exces de zel și tot degeaba, simţeam cum din persuadare tindeau către manipulare. 
          Analizând putin situaţia din Piata Universităţii – București – indivizii prezenţi în fiecare seară habar nu au ce vor. Bine, bine: jos guvernu’ și jos cu Băse, dar după...ce se întâmplă? Să vină grădinarul Ponta cu a lui floare rară din partid: Crin?! La dracu,  scuzaţi-mi ieșirea, mai bine și bruma aceea de protestatari rămâneau acasă.
          În loc de concluzie: aceeași mărie cu altă pălărie. La mai multe pălării!