Această Conspiraţie Trebuie Anihilată

Sursa fotografiei: www.cotidianul.ro

    Înr-unul din articolele precedente în care am vorbit despre prea blamata lege pe care un conglomerat de state dorește s-o adopte, am spus ca nu voi zăbovi foarte mult asupra unui asemenea subiect. Dar cum este bine ca niciodată să nu spui niciodată, eu am fost un picuţ ambiguu și am lăsat o portiţa deschisă pentru a putea reveni și altă dată.

Eh, dar să las pălăvrăgeala și să trec la subiect. Am citit zilele acestea una din cele mai mari stupidităţi despre acordul mai sus menţionat: dacă în iunie este semnat și implementat, una din consecinţele acestuia va fi aceea că ești pasibil de închisoare dacă spre exemplu, postezi pe facebook imagini video și fotografii de la un partty ca să arăţi tuturor cât de fun a fost. Asta pentru că în imaginile acelea se regăsesc diverse logo-uri ale unor corporaţii sau sunetul unei melodii pentru care tu nu ai drepturile de autor. Sau nu ţi s-a dat acordul de către o companie să te pozezi cu un tricou care are imprimat logo-ul său cât toate zilele.

Yui Doamne, ce mă doare capul când aud așa prostie. Păi niciodată nu are să facă Adidas sau Nike așa ceva. O formă de publicitate este tocmai ceea ce faci tu pe facebook: arăţi ce imbrăcăminte bună ai purtat tu la nu știu ce eveniment. Astfel văd si altii și poate că-și vor lua și ei ceva de la firma X. 

Consider în continuare că ACTA își are hibele ei si că dacă acestea nu sunt îndepărtate nu trebuie să fie pusă-n parctică. Cu toate acestea nu trebuie să transformam totul într-o isterie, o denaturare a lucrurilor din care să nu mai putem ieși. Căci până la urmă nu o frază poate dărma o democraţie ci haosul creat de indivizii care o interpretează.

         De la dictatură la libertate dar și libertate la dictarură nu-i decât un pas, însă educaţia este cea care va face posibilă, (în primul caz) trecerea la democraţie; și o informare clară fără a provoca panică este firicelul care nu permite instalarea unei cenzuri în al doilea caz.

Învăţa-vor elevii ceva, în faţa tembelizorului?

Sursa fotografiei: www.evz.ro

       Din tolba Ministerului Educaţiei, plină ochi cu experimente făcute pe elevi, am extras unul destul de neînsemnat: „Şcoala Discovery”. Această, să-i zic chestie, a fost pusă-n practică pe la începutul acestui an și presupune a face studiul mai atractiv pentru elevi. Pe scurt, de-a lungul celui de-al II-lea semestru, 7 zile din 7 vor fi difuzate pe canalul de televiziune Discovery Channel, câteva zeci de ore de documentare care, de altfel, sunt special adaptate pentru a corespunde programei școlare în vigoare, a claselor VIII-XII; documentare al căror continut vor fi dezbătute la îndemnul ministerului – deci nu obligă -  în sălile de clasă.

Ceea ce mă intrigă pe mine este faptul că în afara celor 120 de școli unde programul este impus (se monitorizează eficienţa acestuia), în restul înstituţiilor de învăţământ preuniversitar, elevii care au habar de așa ceva sunt foarte puţini pentru că pur și simplu nu s-a distribuit informaţia.

         EU știu un lucru, dacă experimentul are succes acesta se va dispersa la nivel naţional și ar fi foarte corect ca elevii să aibă habar de ceea ce-i va aștepta: înveţi în clasă si acasă repeţi cu tembelizorul. Sunt conștient că are hibe, dar decât să caște ochii la niște tâmpenii date pe posturile românești, mai bine vizionează ceva din care au și ce învăţa.

         În fine, dacă citești toate informaţiile de pe site-ul scoala.discovery.ro iţi vei da seama că în principu ideea e bună, dar va fi el corect implementat? Va fi posibilă adaptarea acesteia (da, în SUA este un adevărat succes) sistemului românesc de învăţământ? Sau mai bine să lase dracului de-o parte testele astea futuriste și să pună mâna să renoveze clădirile unde-nvaţă copiii?

         În seria întrebărilor fără răspuns mai adaug una: să presupunem că inspectoratele scolare și-ar fi făcut datoria de a informa elevii să vizualizeze documentare – elevii ar urmări seria de documentare sau tot cancaniadele-s mai atractive?

         Într-un final aș vrea să felicit Network Discovery pentru faptul că-și pun la dispoziţie materialele educative fără a avea vreun interes financiar – este un parteneriat noneconomic cu statul.

Posibilităţi infinite?!

          De foarte multe ori stau și mă întreb dacă voi avea vreodată ocazia să pot spune că într-adevăr România a ajuns la un nivel de care să fiu mândru. Ştiu, fraza anterioară sună ca și cum ar fi foarte departe de realitate/futuristă, dar totuși cetăţenii acestei naţiuni nu s-au săturat de starea actuală, incompatibilă unui trai civilizat?

         De vreo douăzeci și ceva de ani suntem într-o comă profună iar orice încercare de a ieși din siuaţia aceasta este imediat reprimată, asta dacă a existat vreo una. Pare ireal că încă nu reușim să ne rupem de deceniile în care am fost sub „auspiciile” comuniste și că, deși în acea epocă existau nenumărate piedici care ne afectau fizic dar mai ales psihic, nu suntem în stare să evoluăm. Mai grav este că prin acţiunea și mentalitatea celor care au trăit o bună parte din viaţă în acele timpuri deloc bune, înfânează posibilităţile copiilor de a avea parte de un viitor mai bun. Da, căci copiii sunt cei care vor reprezenta ţara mânie și dacă în momentul de faţă nu li se oferă șansa a învăţa într-un sistem performant vor face ceea ce fac acum cei cu putere de decizie.

         Personal, pledez în continuare pentru cultură, chiar dacă acum aceasta pare-se că-i o chestie așa, învechită, fără importanţă. Avem nevoie de aceasta căci doar prin însușirea unor bagaje consistente de cunoștinţe vom putea să facem diferenţa între persuasiune, manipulare și obedinenţă, dar și să fim în stare să stopăm atare acţiuni. Cunoașterea îţi oferă posibilităţi infinite și capacitatea de a lua singur decizii cu consecinţe pozitive. Şi totuși sistemul de învăţământ românesc se încăpăţânează să meargă contra curentului, a evoluţieie, a reformei și să scoată adepţi ai inculturii pe bandă rulantă. În asemenea condiţii eu stau și mă întreb: pe când o schimbare?

ACTA: ciuma internetului?!

Sursa fotografiei: www.yoda.ro

      Vorbit-au mulţi despre Anti-Counterfeiting Trade Agreement sau pe românește Acordul comercial de combatere a contrafacerii și cu siguranţă vor vorbi în continuare despre cât de nociv este acesta pentru libertatea de exprimare și nu numai - chiar ajungându-se să se precizeze că-i un atac la fundamentul Drepturilor Omului. Așa că nu are rost să mai dau și eu curs unor deztateri cu privire la acest lucru și nu voi critica, dar nici nu voi fi de acord cu această propunere pe care multe ţări au adoptat-o cu braţele deschise. De ce? Pentru că, deși corpul de lege este disponibil pe internet, nu am cunoștinţele juridice necesare pentru a avea o opinie obiectivă.

         În altă oridine de idei, voi rămâne încrezător că autorităţile care sunt în măsură să analizeze atare situaţie vor fi în stare să stopeze, în cazul în care se va întâmpla, orice modalitate de a reduce la tăcere indivizii care vor să se exprime liber.

         Sper că vom naviga în continuare liberi, pe oceanul „WWW” fără iceberg-urile cenzurii și că nu vom eșua printr-un capăt de fibră optică.

Am revenit

Vinerea trecută, după ce am suţinut ultimul examen, mi-am zis că trebuie să fac o pauză. Simţeam nevoia să-mi încarc bateriile. Şi cum aș fi putut altfel, dacă nu fugind de jungla din București? Așa că mi-am pus rucsacul în spate și am pornit către meleagurile natale – Giurgiu. Ajuns acasă, cu toate neajunsurile pricinuite de vremea nefavorabilă: nu tu internet (de fapt ca să fiu corec - o oră da, trei ba), nu tu energie electrică (dar cât să te ţină și bateria laptopului?), nu tu semnal la telefon (aici chiar nu am ce adăuga, doar multă sănătate celor de la Vodafone); chiar mi-a plăcut. A fost o deconectare aproape totală de tot ceea ce te face să-ţi arunci ţigla de pe mansardă. M-am bucurat ca un copil de zăpada imaculată și de liniștea caracteristică provinciei.

          Toate bune și frumoase până la-ntoarcere – luni, când în mod normal un drum european de 60 kilometri îl străbaţi în mai puţin de o oră. Am zăcut trei ore și ceva în autocar și tot timpul îmi venea să fredonez versurile lui Dan Spătaru – bineînteles un picuţ modificate: Drumurile noastre toate...Vor fi oare destupate?

Drumurile și omătul...fericirea

         Poate că nu ar fi trebuit să plec tocmai când lucrurile se-nrăutăţeau, dar era cod galben și se circula în conditii de iarnă. Asta nu înseamnă că dacă meteorologii spoisc harta ţării în toate culorile, firmele de dezăpezire trebuie să stea și să aștepte ca să înceteze ninsoarea. Iar după multe ore de la căderea ultimului fulg de nea să mișune și ele firav, fără pic de îndrăzneală.

Ce poţi face într-o bibliotecă?

Sursa fotografiei: www.bcub.ro

     Cred că pentru orice om normal, cu materia cenușie plasată în locașul special conceput pentru ea - cutia craniană - va fi ușor să răsnundă la întrebarea de mai sus. Dar totuși să ofer și eu o explicaţie problemei din titlu că poate că sunt indivizi care nu au toată ţigla pe mansardă: într-o bibliotecă te duci pentru a te documenta în anumite domenii, din surse clasice (cărţi, reviste, teze etc.) sau moderne (informaţii în format electronic, site-uri de specialitate – în cazul în care nu beneficiezi de internet acasă, campus universitar)

De regulă în perioada sesiunii mă duc la Biblioteca Centrală Universitară pentru a mă pregăti pentru examene, pe de-o parte fiindcă pot consulta cărţi pe care nu le-am achiziţionat, pe de altă parte din cauza vecinilor care se trezesc să bată piroaie-n pereţi și plafoane tocmai când vreau și eu să-nvăt în tihnă, în propria-mi locuinţă. Așa că, săptămâna trecută aflându-mă într-una din sălile de lectură, mare mi-a fost uimirea să constat că propria-mi teorie mai sus menţionată nu-i universal-valabilă. Un ins ocupa un loc în sala special amenajată și dotată pentru accesul la internet pentru a viziona filme...da citiţi bine. Unul din custozii ce are ca și principală responsabilitate buna desfășurare a lucrurilor, a observat ceea ce făcea individul și îi spune respectivului că nu poate sta la un calculator pentru a-și satisface propria nevoie de divertisment. Revoltat, bărbatul de vreo 40 de ani ripostează argumentând că în regulamentul bibliotecii singura interdicţie cu privire la accesul la net este să nu vizitezi site-uri cu un conţinut pornografic, în rest poţi face tot ce vrei. Şi uite cum regulamentul prost realizat a permis ca protagonistul întâmpării să rămână în continuare în sală. De asemenea tot el spunea că vine la bibliotecă fiindcă acasă nu are o conexiune bună la internet necesară pentru a vedea seriale pe vplay.

Păi da, deși șocat mi-a plăcut răspunsurile date de nenea, plus că pe lângă viteza mare la net mai sunt și iMac-urile că da, biblioteca beneficiază de sponsorizări private și vrea să creeze condiţii prielnice pentru studiu. Şi cum să nu-și dorească să se relaxeze în atare condiţii: net cu bandă largă, apple, căldură, scaune moi și confortabile, căști dolby digital? Nici nu te mai gândeși că-i loc de studiu, gata – home-cinema în toată regula.

            Ah, dacă se întâmpla ca situaţia să existe în vreo nu știu ce amărâtă de bibliotecă de printr-un colţ de cătun mai înţelegeam dar nu, se-ntâmpla în ditamai biblioteca unviersitară din centrul capitalei.