Vinerea trecută, după ce am suţinut ultimul examen, mi-am zis că trebuie să fac o pauză. Simţeam nevoia să-mi încarc bateriile. Şi cum aș fi putut altfel, dacă nu fugind de jungla din București? Așa că mi-am pus rucsacul în spate și am pornit către meleagurile natale – Giurgiu. Ajuns acasă, cu toate neajunsurile pricinuite de vremea nefavorabilă: nu tu internet (de fapt ca să fiu corec - o oră da, trei ba), nu tu energie electrică (dar cât să te ţină și bateria laptopului?), nu tu semnal la telefon (aici chiar nu am ce adăuga, doar multă sănătate celor de la Vodafone); chiar mi-a plăcut. A fost o deconectare aproape totală de tot ceea ce te face să-ţi arunci ţigla de pe mansardă. M-am bucurat ca un copil de zăpada imaculată și de liniștea caracteristică provinciei.
Toate bune și frumoase până la-ntoarcere – luni, când în mod normal un drum european de 60 kilometri îl străbaţi în mai puţin de o oră. Am zăcut trei ore și ceva în autocar și tot timpul îmi venea să fredonez versurile lui Dan Spătaru – bineînteles un picuţ modificate: Drumurile noastre toate...Vor fi oare destupate?
Drumurile și omătul...fericirea
Poate că nu ar fi trebuit să plec tocmai când lucrurile se-nrăutăţeau, dar era cod galben și se circula în conditii de iarnă. Asta nu înseamnă că dacă meteorologii spoisc harta ţării în toate culorile, firmele de dezăpezire trebuie să stea și să aștepte ca să înceteze ninsoarea. Iar după multe ore de la căderea ultimului fulg de nea să mișune și ele firav, fără pic de îndrăzneală.
Si eu am terminat sesiunea. Duminica am avut ultimul examen.
RăspundețiȘtergereDe fiecare data cand e viscol se pierd semnale si intervin probleme. Dar daca ai grija de la inceput, va fi bine.