vineri, 27 ianuarie 2012

Studiu de caz: „locotenentul dus cu pluta”

Sursa fotografiei: www.ziuanews.ro
    În urmă cu câteva zile, când protestele nu erau încă stinse de gerul de afara, un locotentent din Armata Română al cărui nume este Alexandru Gheorghe, care de asemenea pentru a putea fi ușor identificat ca fiind membru alarmatei a venit îmbrăcat ca atare, a făcut mare zarvă în media și nu numai. Erau indivizi, și cu siguranţă că sunt și azi, care-l ridicau la rang de „erou naţional”, „martir” și totodată apărător al democaţiei. Pompos nu? Însă ce te faci când aceste, să le zic impresii, sunt false? De cum l-am văzut pentru prima dată mi-am dat seama că acesta este un individ care nu face altceva decât să aducă o pată armatei – garant al suverantităţii, a independenţei și a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării și a democraţiei constituţionale. Este inadmisibil ca un membru al acesteia să manifeste asemenea ieșiri. Ce-ar fi dacă numărul de simpatizanţi al domnului Alexandru G. ar fi mult mai mare și prostiile pe  care le debitează ar prinde contur? Așa se duce dracului democraţia...totul pornește de la o „nevinovată” simpatie și se ajunge la manipularea maselor unde oamenii sunt îndobitociţi și transformaţi în niște obedienţi.
       Ceea ce mă șochează mai tare este că așa-zisa presă liberă, obiectivă un adevărat jandarm al democraţiei susţine o atare nonvaloare. Eu înţeleg că vrea să sancţioneze orice abatere a actualei guvernări, dar nu încălcându-se codul deontologic a jurnalistului. Repet și am să repet de câte ori pot că suntem un stat democratic - într-adevăr tânăr și fragil -  și că un regim se înlătură prin vot. Așadar să nu ne mai văicărim acum în stradă și când sunt alegeri să stăm acasă. Prezenţa la urne face diferenţa. Odată ce s-a ales democratic un guvern printr-o majoritate trebuie respectată acea hotărâre. Așa-i procedura într-o democraţie sănătoasă: nu suntem mulţumiţi, dăm jos la următoarele alegeri, nu jucându-ne cu anticipatele creând instabilitatea politică care duce la o economie șubredă, la pierderea credibilităţii pe plan internaţional și a multor altora.

4 comentarii:

  1. Cand am vazut prima data imaginea am crezut ca a innebunit de tot Paleologu jr. Credeam ca e el. Dar e doar altul plecat cu sorcova, prin armata unde altundeva...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi bine daca in armata cazul de fata ar fi unul izolat...daca nu, e de rau.

      Ștergere
  2. Pff...ce ma enerva la inceput caci peste tot era prezent: pe prima pagina a ziarelor sau la emisiunile de stiri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce sa faca si presa...se plictisea si ea si probabil ca a zis sa ne mai inveseleasca sau sa ne enerveze. :))

      Ștergere