marți, 7 februarie 2012

Ce poţi face într-o bibliotecă?

Sursa fotografiei: www.bcub.ro
     Cred că pentru orice om normal, cu materia cenușie plasată în locașul special conceput pentru ea - cutia craniană - va fi ușor să răsnundă la întrebarea de mai sus. Dar totuși să ofer și eu o explicaţie problemei din titlu că poate că sunt indivizi care nu au toată ţigla pe mansardă: într-o bibliotecă te duci pentru a te documenta în anumite domenii, din surse clasice (cărţi, reviste, teze etc.) sau moderne (informaţii în format electronic, site-uri de specialitate – în cazul în care nu beneficiezi de internet acasă, campus universitar)
De regulă în perioada sesiunii mă duc la Biblioteca Centrală Universitară pentru a mă pregăti pentru examene, pe de-o parte fiindcă pot consulta cărţi pe care nu le-am achiziţionat, pe de altă parte din cauza vecinilor care se trezesc să bată piroaie-n pereţi și plafoane tocmai când vreau și eu să-nvăt în tihnă, în propria-mi locuinţă. Așa că, săptămâna trecută aflându-mă într-una din sălile de lectură, mare mi-a fost uimirea să constat că propria-mi teorie mai sus menţionată nu-i universal-valabilă. Un ins ocupa un loc în sala special amenajată și dotată pentru accesul la internet pentru a viziona filme...da citiţi bine. Unul din custozii ce are ca și principală responsabilitate buna desfășurare a lucrurilor, a observat ceea ce făcea individul și îi spune respectivului că nu poate sta la un calculator pentru a-și satisface propria nevoie de divertisment. Revoltat, bărbatul de vreo 40 de ani ripostează argumentând că în regulamentul bibliotecii singura interdicţie cu privire la accesul la net este să nu vizitezi site-uri cu un conţinut pornografic, în rest poţi face tot ce vrei. Şi uite cum regulamentul prost realizat a permis ca protagonistul întâmpării să rămână în continuare în sală. De asemenea tot el spunea că vine la bibliotecă fiindcă acasă nu are o conexiune bună la internet necesară pentru a vedea seriale pe vplay.
Păi da, deși șocat mi-a plăcut răspunsurile date de nenea, plus că pe lângă viteza mare la net mai sunt și iMac-urile că da, biblioteca beneficiază de sponsorizări private și vrea să creeze condiţii prielnice pentru studiu. Şi cum să nu-și dorească să se relaxeze în atare condiţii: net cu bandă largă, apple, căldură, scaune moi și confortabile, căști dolby digital? Nici nu te mai gândeși că-i loc de studiu, gata – home-cinema în toată regula.
            Ah, dacă se întâmpla ca situaţia să existe în vreo nu știu ce amărâtă de bibliotecă de printr-un colţ de cătun mai înţelegeam dar nu, se-ntâmpla în ditamai biblioteca unviersitară din centrul capitalei.

Un comentariu:

  1. Am trecut cei drept cam rar pe la biblioteca dar clar cu scopuri precise. Ba o carte, ba putina treaba in legatura cu ora de romana.
    Iar cu regulile de biblioteca sincera sa fiu nu m-am confruntat niciodata si cred ca biblioteca = lectura si nu internet. Dar deh, noua moda cere.

    RăspundețiȘtergere