marți, 28 februarie 2012

Posibilităţi infinite?!

          De foarte multe ori stau și mă întreb dacă voi avea vreodată ocazia să pot spune că într-adevăr România a ajuns la un nivel de care să fiu mândru. Ştiu, fraza anterioară sună ca și cum ar fi foarte departe de realitate/futuristă, dar totuși cetăţenii acestei naţiuni nu s-au săturat de starea actuală, incompatibilă unui trai civilizat?
         De vreo douăzeci și ceva de ani suntem într-o comă profună iar orice încercare de a ieși din siuaţia aceasta este imediat reprimată, asta dacă a existat vreo una. Pare ireal că încă nu reușim să ne rupem de deceniile în care am fost sub „auspiciile” comuniste și că, deși în acea epocă existau nenumărate piedici care ne afectau fizic dar mai ales psihic, nu suntem în stare să evoluăm. Mai grav este că prin acţiunea și mentalitatea celor care au trăit o bună parte din viaţă în acele timpuri deloc bune, înfânează posibilităţile copiilor de a avea parte de un viitor mai bun. Da, căci copiii sunt cei care vor reprezenta ţara mânie și dacă în momentul de faţă nu li se oferă șansa a învăţa într-un sistem performant vor face ceea ce fac acum cei cu putere de decizie.
         Personal, pledez în continuare pentru cultură, chiar dacă acum aceasta pare-se că-i o chestie așa, învechită, fără importanţă. Avem nevoie de aceasta căci doar prin însușirea unor bagaje consistente de cunoștinţe vom putea să facem diferenţa între persuasiune, manipulare și obedinenţă, dar și să fim în stare să stopăm atare acţiuni. Cunoașterea îţi oferă posibilităţi infinite și capacitatea de a lua singur decizii cu consecinţe pozitive. Şi totuși sistemul de învăţământ românesc se încăpăţânează să meargă contra curentului, a evoluţieie, a reformei și să scoată adepţi ai inculturii pe bandă rulantă. În asemenea condiţii eu stau și mă întreb: pe când o schimbare?

4 comentarii:

  1. De cand cu noul ministru al educatiei vad ca deocamdata nu s-a schimbat nimic. Chiar sunt curioasa ce va fi la bac anul acesta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma tem ca vor mai veni multi altii si tot fara niciun efect. La bac? Mi-e frica sa ma gandesc.

      Ștergere
    2. Sistemul nou de bacalaureat este de zeci de ori mai prost ca cel pe care l`au lasat in urma. Practic incearca sa trezeasca la realitate, prin metodele lor aberante, un regim care a pus scoala pe locul al doilea inca din clasele primare. Am ajuns la 19 milioane de locuitori, expertii au tupeul sa ne renege natia peste vreo 50 de ani, iar astia nu fac nimic altceva decat sa le dea o mana de ajutor dobitocilor sa plece mai repede in strainatate, ca la facultate nu mai au sanse sa intre. Practic incearca sa modifice un sistem din varf, in loc s`o ia de la baza.

      Ștergere
    3. Mai grav este ca pe langa marea clasa muncitoare mai pleaca si cei cu studii superioare Eu le dau pe de o parte dreptate. Adica dupa ani de studii sa fii nevoit sa lucrezi pe nimic? Pe de alta parte, spun ca singurii vinovati pentru situatia asta in care ne afla suntem chiar noi.

      Ștergere